Pe 18 Martie Duster se lansează în România
”Duster, primul SUV al constructorului Dacia, va fi lansat oficial în România pe 18 martie, în prezenţa fostului pilot de Formula 1 Alain Prost, care a condus versiunea de competiţie la trofeul Andros din Franţa.” sursa Mediafax
Exact în ziua în care mă pornesc și eu acasă, spre Bucovina mea iubită, Dacia Duster se va lansa oficial în România. În showroom-urile dealerilor din România Duster va apărea pe 15 aprilie au precizat Oficialii de la Dacia. Norocosul de Traian Băsescu va fi primul deținător de Duster din România începând cu luna aprilie, vorba aia e primul om din stat deci primul care are prioritate la orice. Asta e discriminare față de oamenii de rând dar trecem peste. Cei care vor fi printre primii deținători de SUV Dacia vor fi cei care s-au înscris pe listă la prezentarea de la Geneva.
Duster, prezentat de World Records Academy drept cel mai accesibil SUV din lume, va putea fi achiziţionat în România la preţuri cuprinse între 10.500 de euro şi 15.600 de euro, cu TVA inclus, în funcţie de versiune şi dotări.
Astfel, cea mai ieftină variantă 4×2 costă 10.500 de euro, în timp ce versiunea 4×4 poate fi achiziţionată la 12.300 de euro.
Versiunea de top a unui Duster cu motor diesel de 1,5 litri şi 110 cai putere ajunge la un preţ de 15.600 de euro.






Nu arata rau deloc..insa pretul mi se pare detul de mare, cu scuzele de rigoare..Pai.la banii astia..cred ca mi-as cumpara ceva mult mai bun, sincer..
)
In fine, le doresc succes..si s-o stapaneasca sanatosi cei ce o doresc neaparat..
Cum era aia cu gusturile..nu se..sau..poti sa..Nu mai stiu
Oricum interesanta stire..felicitari!
ЎGracias! Ahora me irй en este blog cada dнa!
SuperSonic